English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Apelul Delegaţiei Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control

Apelul Delegaţiei Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control


Cu referire la continuarea încălcărilor deciziilor Comisiei Unificate de Control de către structurile de forţă din regiunea transnistreană prin instalarea unor posturi de control de grăniceri în Zona de Securitate.

Delegaţia RM la CUC în mod repetat, începînd cu anul 1993 (Protocolul Şedinţei CUC din 03 martie 1993, Raportul CMU din 14 iulie 1993), a abordat subiectul cu privire la prezenţa şi activitatea neautorizată a structurilor de forţă din regiunea transnistreană, care vine să încalce în mod flagrant aliniatul 2 al Art.1 al Acordului din 1992, aliniatul 4 al Acordului din 1998, precum şi decizii relevante ale CUC.

Această declaraţia se datorează perpetuării acţiunilor unilaterale a părţii transnistrene în Zona de Securitate. În mod preponderent acest lucru se manifestă prin instalarea posturilor structurilor de forţă, precum şi marginalizarea rolului CUC în exercitarea controlului şi luării măsurilor adecvate în acest sens, sub pretextul atribuirii funcţiilor vizate părţilor. În rapoartele Comandamentului Militar Unificat (CMU) şi alte documente ale CUC sînt descrise cazuri de desfăşurare a serviciului la posturi de către personal militar înarmat al regiunii transnistrene. În acest context, la 21 mai 1999 observatorii militari au depistat în or. Dubăsari un grup de pază militară, înarmaţi cu arme automate, care nu aparţinea contingentului militar de pacificare al regiunii transnistrene. La 4 iulie 1999, conform Raportului CMU, paza Hidrocentralei de la Dubăsari era asigurată de către un grup de militari neidentificat, înarmaţi cu arme automate. La 7 decembrie 2001, între s. Zagaronoe şi Chiţcani a fost depistat un post vamal constituit din 5 persoane, înarmaţi cu arme automate. La 27 mai 2001, observatorii militari au identificat la Vest de s.Goian un avanpost, personalul căruia era înarmat cu arme de tip AK-74. La 2 octombrie 2008, observatorii militari a celor patru părţi au observat apropierea căpitanului serviciului de grăniceri, înarmat cu un AK-74, de comenduirea de grăniceri a or.Rîbniţa. În aprilie 2009, membrii unui pichet de grăniceri care a reţinut o remorcă Akkerman pe lîngă trecerea cu bac în apropierea localităţii Slobozia, erau înarmaţi cu pistoale-automat AK. Exemplele respective nu reprezintă nici pe departe o listă exhaustivă de dovezi care să susţină încălcarea de partea transnistreană a interdicţiei de dotare cu arme automate a altor structuri de forţă de cît organelor de ocrotire a ordinii publice şi a Forţelor Mixte de Pacificare (FMP).

În special trebuie de remarcat faptul că la posturile indicate din regiunea transnistreană au fost reţinuţi şi militari ai Forţelor mixte de menţinere a păcii. Astfel, la 30 iulie 1999 la postul de grăniceri la est de loc. Doroţcaia au fost reţinuţi locotenent-colonel al FMP A.A. Stajilov şi un membru al Misiunii OSCE C.Lodder. De asemenea, în mod regulat au fost reţinuţi comandanţii superiori ai contingentului militar FMP a RM, membri ai delegaţiei RM şi a Ucrainei la CUC, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi a misiunilor diplomatice.

În contextul celor menţionate, pe agenda CUC a fost inclus subiectul privind activitatea posturilor respective. În conformitate cu punctul 6.2 al Protocolului şedinţei CUC din 15 februarie 2007, în baza informaţiei oferite de către grupurile de lucru, părţilor li s-a propus abţinerea de la instalarea unor noi posturi a structurilor de forţă şi a organelor de drept. Din păcate, partea transnistreană a interpretat această decizie ca legalizare a posturilor existente şi dreptul de a întreprinde noi acţiuni ilegale în acest sens. Astfel, la 26 octombrie 2010 în raionul Shelkovskoi din or. Bender, 17 martie şi 21 aprilie 2011, 7 decembrie 2012 în regiunea localităţii Varniţa şi Proteagailovka fără temei legal la posturile mobile de grăniceri au fost reţinuţi colaboratori ai poliţie RM şi persoane fizice. Structurile de forţă transnistrene au instalat în noiembrie 2011 două posturi ale structurilor de forţă în apropierea s. Pohrebea şi a digului Hidrocentralei de la Dubăsari. În acest context, timp de cîteva luni, şedinţele CUC s-au desfăşurat în regim extraordinar. Motivul care a determinat o lungă perioadă de dezbateri era lipsa unei abordări comune în cadrul CUC şi CMU cu referire la evaluarea acţiunilor unilaterale întreprinse de partea transnistreană drept o încălcare a documentelor operaţiunii de menţinere a păcii. Lucru respectiv a conturat un sentiment de permisivitate în cadrul delegaţiei transnistrene.

Atmosfera de impunitate a fost cauza repetării situaţiei, ce a avut loc în regiunea traseelor Copanca-Slobozia, Copanca-Ciţcani şi în apropierea satelor Chircaeşti şi Cremenciug. Cîteva puncte fixe şi mobile de control grăniceresc, instalate pe teritoriul respectiv, partea transnistreană le prezintă drept fiind "legalizate de Protocolul 574 a CUC". Delegaţia Republicii Moldova a notificat CUC despre cazurile violării drepturilor cetăţenilor şi înjosirii demnităţii umane, limitării posibilităţilor persoanelor oficiali de a-şi exercita obligaţiunile de serviciu, şi a punctat faptul că fiecare reţinere nelegală a cetăţenilor Republicii Moldova de către grăniceri a avut drept scop concentrarea pe teritoriul respectiv numărului semnificativ (5 şi mai mulţi) a colaboratorilor structurii respective, ceea ce ar putea duce nemijlocit la izbucnirea unui conflict.

Cu regret, îngrijorările delegaţiei RM în CUC n-au fost luate în consideraţie, puncte de control continuă să fie instalate, nu este luată nici o măsură de rigoare în privinţa acestora, ceea ce poate scoate situaţia de sub control. Drept exemplu poate servi situaţia, ce a avut loc pe 5 decembrie 2012 la postul grănicerilor transnistreni pe lîngă trecerea cu bac în apropierea localităţii Slobozia, acestea au fost surprinşi de către pacificatori moldoveneşti, care au depistat postul nou instalat ilegal. Grănicerii au blocat trecerea pacificatorilor, încălcînd astfel art. 5 al Regulamentului provizoriu cu privire la principiile de bază a formării şi activităţii grupurilor de observatori militari şi a contingentelor militare, destinate încheierii conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, din 29 iulie 1992. La rîndul său, comandantul militar superior transnistrean V.A.Bugaev în repetate rînduri refuză categoric examinarea obiectivă a problemei prin organizarea unei deplasări în teren a grupului de observatori şi înregistrarea situaţiei existente, ceea ce încalcă flagrant hotărîrile CUC p.2.2 Protocolul 775 de la 27 septembrie 2012. El a recurs la minciuni făcînd declaraţii cu privire la traficul de droguri, colectarea informaţiei operative, oferind informaţii false cu privire la comportamentul reprezentanţilor contingentului pacificator al RM (neprezentarea actelor de identitate). Este oportun de a menţiona, că în cadrul patrulării ordinare din 4 martie 2011, observatori militari din partea celor patru părţi nu au depistat prezenţa reprezentanţilor serviciului grăniceri la bacul respectiv. În prezent, însă, pe teritoriul dat este instalat un post de control grăniceresc cu toată infrastructura corespunzătoare.

În viziunea noastră, caracterul neconstructiv al delegaţiei transnistrene demonstrează din nou faptul că mecanismul existent de menţinere a păcii nu este în stare să exercite atribuţiile însărcinate din cauza poziţiei neconstructive a părţii transnistrene. În situaţia în care pacificatori sînt reţinuţi de către structurile de forţă, iar Comandamentul Militar Unificat nu reacţionează adecvat şi nu întreprinde măsurile necesare, este absolut inevitabilă întrebarea - care este rostul documentelor ce reglementează operaţiunea, organizării exerciţiilor şi declaraţiilor permanente privind concordanţa operaţiunii de menţinerea a păcii cu principiile şi standardele ONU şi OSCE. Pericolul situaţiei existente constă în faptul că partea transnistreană, prin creşterea prezenţei forţelor sale în Zona de Securitate, tensionează în mod evident situaţia în zona de responsabilitate a Forţelor de Mixte de Pacificare.

Luînd în considerare informaţia sus menţionată, delegaţia Republicii Moldova în CUC declară că, nerespectarea în continuare a cerinţelor stricte şi riguroase conform documentelor, ce reglementează desfăşurarea operaţiunii de pacificare în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, poate duce la subminarea capacităţilor Forţelor Mixte de Pacificare de a asigura pacea, cu toate consecinţele de rigoare. Ne adresăm, în mod repetat, reprezentanţilor ţărilor-mediatori şi Misiunii OSCE în CUC cu apelul de a întreprinde eforturi comune pentru neadmiterea tensionării în continuare a situaţiei.

Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare