Reprezentanţi ai Comisiei Unificate de Control în dialog cu pacificatoriiCHIŞINĂU, Februarie 26, 2013 — Reprezentanţi ai Comisiei Unificate de Control desfăşoară o masă rotundă cu genericul „Rolul militarului în Zona de Securitate a Republicii Moldova”, în cadrul Cursului de pregătire a ofiţerilor pentru îndeplinirea misiunilor în Zona de Securitate a Republicii Moldova, care se desfăşoară la Centrul perfecţionare continuă al Academiei Militare „Alexandru cel Bun”. Participanţii au pus în discuţie aspecte ale situaţiei actuale din zona de securitate a Republicii Moldova, rolul şi sarcinile de bază ale contingentului militar al statului, precum şi eventuale soluţii în reglementarea conflictului din zona de est a ţării noastre. Potrivit maiorului Viorel Sîrghi — şeful secţiei perfecţionare şi operaţiuni de menţinere a păcii, locţiitor al şefului Centrului perfecţionare continuă — reuniunile de acest gen sînt foarte importante în documentarea veridică, din prima sursă, a ofiţerilor antrenaţi în îndeplinirea misiunilor în Zona de Securitate a Republicii Moldova, în calitate de observatori militari şi ofiţeri de stat major pentru Comandamentul Forţelor Mixte de Menţinere a Păcii (FMMP). Aceeaşi sursă informează că, în perioada 18 februarie-5 martie, Armata Naţională instruieşte 22 de ofiţeri-specialişti în operaţiuni de menţinere a păcii pentru zona de securitate a Republicii Moldova, cinci dintre care sînt reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne. Instructorii sînt ofiţeri participanţi în calitate de observatori militari în zona de securitate şi în operaţiuni de menţinere a păcii sub egida ONU, dar şi reprezentanţi ai Misiunii OSCE, Institutului Politici Publice, Ministerului Afacerilor Interne, Companiei Forţe Mixte de Menţinere a Păcii etc. La fel, în cadrul Cursului de pregătire a ofiţerilor pentru îndeplinirea misiunilor în Zona de Securitate a Republicii Moldova, militarii însuşesc arta negocierii, a moderării unei discuţii, precum şi comunicarea cu mass-media.
|