English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Geniştii au neutralizat peste 500 de obiecte explozive în luna aprilie

Geniştii au neutralizat peste 500 de obiecte explozive în luna aprilie


Chişinău, 30 aprilie 2013 — Geniştii Armatei Naţionale au neutralizat, în luna aprilie, 519 de obiecte explozive în localităţile din raioanele Căuşeni, Făleşti, Dubăsari, Ungheni, Criuleni, Leova şi Sîngerei.

Potrivit colonelului Mihail Semionov, şeful secţiei Geniu a Armatei Naţionale, în perioada respectivă, geniştii au efectuat 32 de ieşiri pentru executarea misiunilor de luptă. Ei au cercetat, neutralizat, dezamorsat şi distrus 16 proiectile de artilerie, 7 grenade de mînă F-1, 12 bombe de la aruncător şi 473 cartuşe.

Sursa citată a specificat că cel mai mare număr de obiecte explozive, 473 de cartuşe, calibru 7,62 mm, două grenade F-1 şi o bombă de la aruncător, calibru 82 mm, au fost descoperite în timpul lucrărilor de gazificare din satul Plop-Ştiubei, raionul Căuşeni. Muniţiile de infanterie, din timpul celui de-al doilea război mondial, au fost neutralizate de către echipa de genişti din Batalionul Geniu „Codru”, condusă de căpitanul Valentin State.

În anul curent, geniştii Armatei Naţionale au efectuat 58 de ieşiri pentru executarea misiunilor de deminare, lichidînd 1022 de obiecte explozive în diferite localităţi ale ţării.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare