English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Ministrul Apărării, în vizită oficială în Federaţia Rusă

Ministrul Apărării, în vizită oficială în Federaţia Rusă



CHIŞINĂU, 26 iulie 2019 — Ministrul Apărării Pavel Voicu a avut astăzi, la Moscova, o întrevedere cu omologul său rus, Serghei Şoigu.

Cei doi ministri au discutat despre situaţia regională, reforma sectorului de apărare din Republica Moldova.

În acest sens, ministrul Voicu l-a informat pe oficialul rus despre principalele activităţi derulate de noua conducere a Ministerului Apărării în contextul realizării procesului de reformare a Armatei Naţionale cum ar fi: implementarea programului „Armata Profesionistă”, sporirea participării Armatei Naţionale în operaţiuni de menţinere a păcii şi la exerciţii cu mandat internaţional, precum şi avansarea cooperării cu organizaţiile străine şi partenerii instituţiei de apărare.

Totodată, oficialii au discutat despre colaborarea moldo-rusă, cu accent pe acţiunile de comemorare a victimelor căzute în cel de-al Doilea Război Mondial şi restaurarea monumentelor şi mormintelor soldaţilor şi asigurarea funcţionalităţii Contingentului Militar Mixt al Forţelor de Menţinere a Păcii în Zona de Securitate, din care fac parte inclusiv unităţi militare ale Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse.

De asemenea, părţile au trecut în revistă situaţia din zona de est a Republicii Moldova şi a depozitelor de muniţii de la Colbasna, care prezintă un pericol iminent pentru populaţia din regiune. În acest sens, cei doi oficiali şi-au expus viziunea privind reglementarea paşnică a conflictului transnistrean şi identificarea soluţiilor posibile pentru diminuarea riscului de explozie la Colbasna.

La final, Pavel Voicu a menţionat că este nevoie de a relansa dialogul dintre Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi cel al Federaţiei Ruse în scopul unei cooperări benefice pe subiectele discutate.

De menţionat că Pavel Voicu efectuează, în perioada 25-27 iulie curent, o vizită oficială în Federaţia Rusă, la invitaţia ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu.

Colaborarea în domeniul apărării dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă a demarat în iulie 1997, odată cu semnarea unui acord interguvernamental în acest sens.

Sursa foto: mil.ru


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare