Consultări militare moldo-germane, desfăşurate la ChişinăuCHIŞINĂU, 18 septembrie 2019 — Consultările militare moldo-germane s-au desfăşurat în perioada Activitatea, la care au participat reprezentanţi ai celor două instituţii de apărare, a avut ca obiectiv evaluarea cooperării bilaterale şi stabilirea priorităţilor, prin identificarea şi punerea în aplicare a unor noi proiecte. Subiectele abordate în cadrul consultărilor au vizat reforma instituţiei de apărare şi asistenţa oferită de partea germană în contextul dezvoltării Armatei Naţionale. Este vorba de instruirea efectivului, medicina militară, precum şi dotarea cu tehnică şi echipament specializat a unor unităţi militare. La Chişinău, delegaţia germană a avut o întrevedere cu Secretarul de Stat, Aurel Fondos, în cadrul căreia au fost discutate principalele activităţi derulate pe dimensiunea apărării, inclusiv procesul de implementare a Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (DCBI). În acest sens, Aurel Fondos a apreciat sprijinul acordat de Republica Federală Germană la pregătirea personalului militar şi civil al Armatei Naţionale în instituţii de profil precum şi în cadrul unor cursuri specializate. Secretarul de stat s-a referit, de asemenea, la asistenţa tehnică utilizată pentru dezvoltarea capabilităților Centrului de armament şi muniţii al Armatei Naţionale şi Baza de păstrare tehnică a armamentului și patrimoniului militar din Florești sub formă de echipament şi bunuri materiale. Agenda activităţii a cuprins şi o vizită la Baza de păstrare tehnică a armamentului și patrimoniului militar din Florești, unde a avut loc ceremonia de transmitere, din partea Germaniei, a unui lot de echipament. Donaţia, în valoare de 50 de mii euro, constă din depozite și containere mobile în care vor fi păstrate temporar muniţiile, aflate în proces de inspectare. Consultările bilaterale au fost desfăşurate în conformitate cu Planul de cooperare moldo-germană pentru anul 2019.
|