English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Geniştii Armatei Naţionale – 27 de ani de misiune în serviciul păcii

Geniştii Armatei Naţionale – 27 de ani de misiune în serviciul păcii



CHIŞINĂU, 19 octombrie 2019 — Batalionul de Geniu „Codru” a sărbătorit astăzi Ziua Unităţii, în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanţi ai corpului de comandă al Armatei Naţionale, foşti comandanţi ai batalionului, veterani şi locuitori ai raionului Străşeni.

Prezent la eveniment, comandantul Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Gorgan, a felicitat efectivul de militari şi civili, menţionând importanţa armei geniu pentru Armata Naţională şi Republica Moldova.

„Geniştii sunt militarii care îndeplinesc misiuni de război pe timp de pace şi dovadă a celor afirmate sunt zeci de mii de obiecte explozive neutralizate de militarii Batalionului de Geniu în misiuni internaţionale, inclusiv în misiunea KFOR din Kosovo, iar prestaţia lor a fost şi este apreciată de experţi şi comandanţi de rang înalt”, a spus generalul Gorgan.

Comandantul Armatei Naţionale a adăugat că activitatea geniştilor este destul de solicitată şi în ţară, unde sunt implicaţi în misiuni de deminare. „Numai în acest an echipele de geniu ale armatei, formate inclusiv din militari ai Batalionului dumneavoastră, au distrus peste 7 mii de obiecte explozive. Este un număr mare, care înseamnă mii de vieţi salvate. Şi pentru aceasta aveţi respectul întregii societăţi şi al conducerii ţării”, a menţionat Igor Gorgan.

În cadrul activităţii de la Negreşti, cei mai buni militari au fost decoraţi cu distincţii ale Armatei Naţionale,. La final, oaspeţii prezenţi la eveniment au avut posibilitatea să se familiarizeze cu echipamentul şi tehnica specială din dotarea unităţii.

Batalionul de Geniu „Codru”, format la 16 octombrie 1992, este prima unitate a Armatei Naţionale decorată prin decret prezidenţial cu ordinul de stat „Credinţă Patriei”, clasa I.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare