English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Toţi sîntem identici şi, totuşi, deosebiţi

Toţi sîntem identici şi, totuşi, deosebiţi



CHIŞINĂU, Mai 27, 2011 — Vrem să oferim copiilor cu dizabilităţi posibilitatea de a simţi bucuria vieţii şi de a descoperi lumea care-i înconjoară. Declaraţii în acest sens a făcut vineri, 27 mai, ministrul Apărării Vitalie Marinuţa în cadrul unui matineu pentru copiii cu dizabilităţi aflaţi la întreţinerea militarilor şi angajaţilor civili ai Armatei Naţionale.

Ministrul Apărării a menţionat că drepturile fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi se realizează nu numai prin politici şi reforme, dar şi prin evenimente în care copiii au parte de atenţie şi multă căldură sufletească.

„Prin activitatea pe care o organizăm astăzi, Ministerul Apărării încearcă tradiţional să susţină în măsura posibilităţilor familiile cu copii aflaţi în dificultate”, a declarat ministrul Apărării. „Persoanele cu dizabilităţi au nevoie nu doar de compătimire, ci şi de solidaritate, sprijin, acceptare, dragoste şi respect din partea noastră”.

În cadrul matineului desfăşurat în incinta Casei Centrale a Armatei, copii au fost plimbaţi cu un trenuleţ, după care aceştia au avut parte de un program artistic cu dansuri, cîntece, clovni, trucuri şi magie.

De menţionat că evenimentul organizat de Ministerul Apărării pentru copiii cu dizabilităţi a prefaţat Ziua Copilului. În data de 1 iunie, cînd este marcată tradiţional Ziua Copilului, Ministerul Apărării va organiza o excursie cu vaporul pe rîul Nistru pentru 150 de copii ai angajaţilor Armatei Naţionale.

 


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare