English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Oficială ONU, la Ministerul Apărării

Oficială ONU, la Ministerul Apărării



CHIŞINĂU, 25 mai 2021 — Ministrul Apărării în exerciţiu Victor Gaiciuc a avut astăzi o întrevedere cu Reprezentanta rezidentă a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, Dima Al-Khatib.

Principalele subiecte abordate în cadrul dialogului s-au referit la cooperarea instituţiei de apărare cu Organizaţia Naţiunilor Unite şi proiectele de asistenţă oferite pentru dezvoltarea Armatei Naţionale a Republicii Moldova.

Astfel, ministrul Gaiciuc a mulţumit oficialei pentru sprijinul acordat în dotarea cu echipament modern a instituţiilor şi subdiviziunilor medicale ale Ministerului Apărării şi Armatei Naţionale, dar şi a Centrului de Comunicații şi Informatică.

Totodată, Victor Gaiciuc a apreciat suportul PNUD în promovarea egalității de gen în structura militară, inclusiv asistenţa în organizarea Conferinței științifico-practice internaționale „Femeia, Pacea și Securitatea” asigurarea securității umane, promovarea păcii durabile și prevenirea conflictelor", desfăşurată anul trecut cu ocazia a 20 de ani de la adoptarea Rezoluției CS ONU 1325.

Ministrul Apărării a menţionat, de asemenea, că instituţia pe care o conduce are o politică constantă de neutralitate şi cooperare transparentă cu toţi partenerii externi.

La rândul său, Dima Al-Khatib a accentuat colaborarea bilaterală eficientă stabilită de-a lungul anilor dintre cele două instituţii şi progresul înregistrat în implementarea proiectelor comune. Totodată, Reprezentanta rezidentă PNUD a reiterat deschiderea pentru colaborare şi pe alte aspecte în beneficiul ambelor instituţii.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare