English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Întrevedere moldo-britanică, la Ministerul Apărării

Întrevedere moldo-britanică, la Ministerul Apărării



CHIȘINĂU, 5 octombrie 2021 — Stadiul actual al cooperării moldo-britanice pe dimensiunea apărării a fost trecut în revistă astăzi de ministrul Anatolie Nosatîi și ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, Steven Fisher. La întrevedere a participat şi ataşatul militar britanic, comandant de escadrilă Robyn D. Hall.

În cadrul discuțiilor, oficialii au abordat subiecte cu privire la asistența oferită de guvernul britanic în contextul reformei sectoriale și oportunitățile de dezvoltare a colaborării dintre armatele celor două state.

Ministerul Apărării a mulțumit părții britanice pentru sprijinul substanțial acordat Armatei Naționale pe perioada pandemiei, care a cuprins echipament medical și mijloace de protecție împotriva combaterii virusului SARS-CoV-2.

Anatolie Nosatîi a apreciat, de asemenea, contribuția Regatului Unit la instruirea și pregătirea militarilor în cadrul diferitor activități comune de profil, contribuția la implementarea Planului de Dezvoltare Profesională, dar și expertiza oferită în elaborarea documentelor strategice în cadrul Inițiativei de Consolidare a Capacității de Apărare (DCBI).

În acest sens, ministrul Nosatîi a accentuat că Regatul Unit a devenit un partener strategic valoros pentru țara noastră, exprimându-și încrederea că relațiile de cooperare dintre cele două state vor avansa.

Alte teme abordate în cadrul discuțiilor au vizat obiectivele de transformare a Armatei Naționale, prioritățile de intensificare a participării militarilor în misiuni internaţionale de menţinere a păcii şi consolidarea colaborării cu partenerii externi prin implementarea unor proiecte și programe eficiente pentru ambele armate.

Tot astăzi, ministrul Apărării l-a decorat pe atașatul Robyn Hall cu medalia „Pentru consolidarea frăției de arme”. Distincția a fost oferită în semn de apreciere a contribuției diplomatului militar la dezvoltarea dialogului moldo-britanic pe segmentul apărării, facilitarea comunicării dintre structurile de profil ale celor două state, precum și în contextul finalizării mandatului oficialului în țara noastră.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare