English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Cooperarea moldo-austriacă pe segment militar, trecută în revistă la Ministerul Apărării

Cooperarea moldo-austriacă pe segment militar, trecută în revistă la Ministerul Apărării



CHIŞINĂU, 16 noiembrie 2021 — Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a avut, astăzi, o întrevedere cu ambasadoarea Austriei la Chişinău, Stella Avallone.

Pe agenda discuțiilor s-au regăsit subiecte cu referire la aspectele colaborării bilaterale în cadrul Programului complex în domeniul armelor de calibru mic şi armament uşor (SALW) în Republica Moldova, implementat cu suportul OSCE, la care Austria participă ca țară lider, dar și la activitatea Grupului multinaţional de experţi în SALW în Armata Națională.

Astfel, părțile s-au referit la asistența oferită de partenerii austrieci la capitolul logistică și instruire în domeniul managementului stocurilor de armament și muniţii pentru militarii moldoveni, dar și în formarea experţilor naţionali.

Ministrul Nosatîi a mulțumit guvernului Austriei pentru contribuția la dezvoltarea Laboratorului sinteză, analiză și testări muniții din cadrul Centrului de Armament și Muniții al Armatei Naționale, suportul la elaborarea regulamentelor, instrucțiunilor, Procedurilor Speciale de Operare în domeniul testării munițiilor și a echipamentelor speciale de laborator. Totodată, oficialul și-a exprimat gratitudinea pentru donațiile de echipament de specialitate în domeniul inspectării vizuale a munițiilor din Armata Națională și împărtășirea celor mai bune practici în domeniul managementului stocurilor de armament.

La rândul său, ambasadoarea Stella Avallone a apreciat progresul înregistrat de țara noastră în contextul implementării programului SALW și a reiterat disponibilitatea Austriei de a continua cooperarea în domeniul securității și apărării. Totodată, diplomata a adăugat că țara sa are o experiență vastă în cadrul operațiunilor internaționale de menținere a păcii, inclusiv în cea din Liban (UNIFIL), și ar putea acorda expertiză și transmite lecțiile învățate Armatei Naționale în acest domeniu.

Alte subiecte abordate în cadrul întrevederii au vizat obiectivele actuale de guvernare pe domeniul de apărare și securitate, cu accent pe transformarea Armatei Naționale într-o instituție modernă, intensificarea participării militarilor în misiuni internaţionale de menţinere a păcii şi consolidarea cooperării cu partenerii externi, prin diferite platforme ale organizațiilor internaționale.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare