English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Comandantul Armatei Naționale în vizită oficială la București

Comandantul Armatei Naționale în vizită oficială la București



CHIŞINĂU, 3 decembrie 2021 — Șeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, colonel Eduard Ohladciuc s-a întâlnit joi, 2 decembrie, la Bucureşti cu ministrul Apărării Naționale Vasile Dîncu și omologul său român, general de armată Daniel Petrescu.

Cu această ocazie,colonelul Ohladciuc a transmis din partea ministrului Apărării Anatolie Nosatîi felicitări ministrului Dîncu cu prilejul numirii în funcție.

În cadrul întrevederii, oficialii au abordat subiecte cu privire la colaborarea dintre cele două armate și perspectivele de consolidare a acesteia, precum și situaţia la capitolul combaterii infectării cu Covid 19 în rândul militarilor.

Ministrul Apărării Naționale Vasile Dîncu a menționat relațiile constructive dintre cele două țări dar și disponibilitatea de a continua dezvoltarea cooperării pe segmentul militar. La fel, au fost discutate aspectele practice privind instruirea în comun a militarilor moldoveni și români, potrivit Planului de cooperare pentru anul 2022, semnat în cadrul lucrărilor Comisiei militare mixte moldo-române, în luna noiembrie, curent.

Totodată, Eduard Ohladciuc a menționat despre obiectivele de transformare a Armatei Naționale într-o instituție ajustată la standardele internaționale și a mulţumit Guvernului României pentru asistența oferită, prin intermediul programelor şi cursurilor de instruire cu participarea soldaților și sergenților, precum și pentru schimbul de experiență dintre specialiștii din armatele noastre.

La rândul său, generalul de armată Daniel Petrescu, a reiterat disponibilitatea de a sprijini în continuare procesul de modernizare a capacităților de apărare ale Armatei Naționale conform standardelor internaționale.

De notat că șeful Marelui Stat Major, colonelul Ohladciuc s-a aflat la Bucureşti, la invitația omologului său român, în perioada 30 noiembrie — 2 decembrie. Colonelul Eduard Ohladciuc a participat la parada militară de la București și la Ceremonia Militară de la Alba Iulia, organizate cu prilejul Zilei Naționale a României.

Din cauza situației pandemice, în acest an, militarii Armatei Naționale nu au participat la parada militară de la București.

Sursa foto: mapn.ro


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare