English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Regimentul de Aviaţie „Decebal” a marcat 30 de ani de activitate

Regimentul de Aviaţie „Decebal” a marcat 30 de ani de activitate



CHIŞINĂU, 27 mai 2022 — Regimentul de Aviaţie „Decebal” a împlinit 30 de ani de activitate. Cu acest prilej, pe platoul unităţii a avut loc o ceremonie aniversară, la care a participat comandantul Armatei Naționale, șeful Marelui Stat Major, general de brigadă Eduard Ohladciuc, militari și angajaţi civili.

Comandantul Armatei Naționale a felicitat efectivul unităţii, menţionând profesionalismul şi dedicaţia acestuia în executarea misiunilor stabilite de superiori. „Fiecare dintre militarii şi angajaţii civili ai unităţii, a demonstrat pe parcursul celor 30 de ani de activitate ai Regimentului de Aviație că sunt devotaţi meseriei, responsabili, perseverenţi şi, nu în ultimul rând, profesionişti în tot ceea ce fac zi de zi, fiind la datorie atât în ţară, cât şi peste hotare, în diferite misiuni de menținere a păcii cu mandat internațional”, a spus generalul Ohladciuc.

Cu ocazia aniversării şi în semn de apreciere a performanţelor în serviciu, un grup de militari ai unităţii a primit diplome şi distincţii ale Armatei Naţionale.

Regimentul de Aviaţie „Decebal” a fost creat, prin decretul preşedintelui Republicii Moldova, la 28 mai 1992.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare