English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  La Bulboaca a avut loc deschiderea oficială a exercițiului "Scutul de foc 2022" (video)

La Bulboaca a avut loc deschiderea oficială a exercițiului "Scutul de foc 2022" (video)



CHIȘINĂU, 19 septembrie 2022 — Astăzi, la Baza Militară de Instruire a Armatei Naţionale a avut loc ceremonia de deschidere a exerciţiului multinaţional „Scutul de Foc-2022”, la care participă militari ai Armatei Naționale, reprezentanți ai structurilor de forță din Republica Moldova, militari din România şi Statele Unite ale Americii.

În debutul evenimentului, colonelul Sergiu Cirimpei, locţiitorul șefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, a evidențiat importanța exercițiului pentru asigurarea unei pregătiri eficiente a efectivului participant, specificând că astfel de exerciții sunt un bun prilej pentru militari să se antreneze în comun și să-și perfecționeze capabilitățile operaționale.

Conform scenariului, militarii vor executa trageri din diferite tipuri de armament, inclusiv sisteme de artilerie, și vor fi antrenați în misiuni specifice domeniului de activitate.

Antrenamentele au ca obiectiv perfecționarea abilităților subunităţilor participante și creşterea nivelului de interoperabilitate între armatele ţărilor partenere într-un cadru multinaţional, specific misiunilor de menţinere a păcii.

„Scutul de Foc” face parte din planul de instruire al Armatei Naţionale pentru 2022.

Exercițiul este organizat anual, începând cu 2015.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare