English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Autocros dedicat aniversării a 20-a de la crearea Armatei Naţionale

Autocros dedicat aniversării a 20-a de la crearea Armatei Naţionale



CHIŞINĂU, Septembrie 25, 2011 „Ministerul Apărării va continua să susţină dezvoltarea sportului în Republica Moldova”, a declarat ministrul Vitalie Marinuţa în cadrul campionatului la autocros desfăşurat pe traseul din Coloniţa, cu ocazia aniversării a 20-a de la crearea Armatei Naţionale.

Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa a dat start campionatului la autocros de la volanul automobilului de curse al preşedintelui federaţiei de profil din Republica Moldova, Igor Vrabie. „Prin intermediul Clubului Sportiv Central al Armatei, Ministerul Apărării susţine dezvoltarea sportului în Republica Moldova. Pe viitor, sper să avem posibilitatea să investim şi mai mult în sport şi să organizăm o serie de campionate la auto şi motocros”, a reiterat ministrul Marinuţa.

Competiţiile s-au desfăşurat în perioada 24-25 septembrie şi au antrenat 38 de piloţi de curse din Republica Moldova şi Ucraina. Sportivii au concurat la Baggi, dar şi la categoriile 12, 8 şi 7. Potrivit lui Victor Belevici, Clubul Sportiv Central al Armatei a participat cu 3 sportivi în categoriile de motor 3000 cmşi 1600 cm3. „Sportul auto este practicat la Clubul Sportiv al Armatei din anii 50 ai secolului trecut. Am reuşit să formăm o echipă puternică de piloţi auto antrenaţi de maeştri în sport de categorii internaţionale. Acest tip de sport este foarte costisitor, de aceea aducem mulţumiri conducerii Ministerului Apărării care ne acordă susţinere”, a declarat Victor Belevici, şeful Clubului Sportiv Central al Armatei.

Clasament general:

Clasa Baggi

Locul I — Losi Serghei;

Locul II — Suezin Alexandru;

Locul III — Cioinac Iurii.

Categoria 12

Locul I — Panfil Eugeniu;

Locul II — Semik Vlad;

Locul III — Clasciuc Vadim.

Categoria 8

Locul I — Penin Igor;

Locul II — Cardasciuc Igor (CSCA);

Locul III — Buzurin Gherman(CSCA).

Categoria 7

Locul I — Hîncu Roman;

Locul II — Baranov Eugen;

Locul III — Butuc Vitalie.

Tot în aceeaşi zi, ministrul Marinuţa a participat la telemaratonul dedicat aniversării a 75-a de la naşterea renumitului cineast moldovean Emil Loteanu şi aniversării a 70-a de la naşterea celebrului actor Grigore Grigoriu. Activitatea a fost organizată de studioul „MOLDOVA-FILM”, în colaborare cu Compania „Teleradio-Moldova” în scopul acumulării de fonduri financiare pentru realizarea unor filme documentare despre activitatea artiştilor.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare