English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Publicaţii  Garda de Onoare la 25 de ani de la fondare

Garda de Onoare la 25 de ani de la fondare



Sunt cartea de vizită a Armatei Naţionale şi a Republicii Moldova pentru că reprezintă ţara la ceremoniile de peste hotare, dar şi pentru că sunt ei sunt cei care îi întâlnesc pe liderii din întreaga lume aflaţi în vizită în ţara noastră. Vorbim despre militarii din Compania Gărzii de Onoare, care astăzi sărbătoreşte un sfert de veac de la fondare. Timp de 25 de ani, circa trei mii de tineri din toate raioanele ţării şi-au îndeplinit serviciul militar în această unitate, relatează Moldova 1.

De ziua lor militari din Garda de Onoare au demonstrat abilităţile într-un show de zile mari. Unii dintre ei au fost răsplătiţi cu distincţii şi diplome.

Pentru a ajunge în Garda de Onoare tinerii trebuie să întrunească anumite criterii: înălţimea minimă de 1,85 metri, o pregătire fizică excelentă, studii medii, dar şi un aspect fizic plăcut. Mai mult, pentru a putea mânui arma şi a reprezenta armata la cel mai înalt nivel, băieţii se antrenează ore în şir în fiecare zi.

„Arma cântăreşte 3,20 kilograme, deodată este greu. Obosim, dar cu timpul te deprinzi cu ea. Un militar din Garda de Onoare trebuie să fie în primul rând ordonat, să aibă un nivel de disciplină militară foarte înaltă şi nişte valori morale şi de etică, de asemenea, la nivel”, au spus militarii Gărzii de Onoare.

Anual militarii din Garda de Onoare participă la peste 250 de ceremonii oficiale atât în Republica Moldova, dar şi în afara ţării. Ei sunt cei care asigură activităţile protocolare, ceremoniile de acreditare a diplomaţilor străini şi de înmânare a distincţiilor de stat.

„Compania este formată de militari prin contract şi militari în termen. Majoritatea militarilor în termen care îşi satisfac serviciul militar în termen rămân prin contract”, a declarat comandantul Gărzii de Onoare, Adrian Balan.

Cu ocazia aniversării, şeful statului, Igor Dodon, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, dar şi premierul Pavel Filip au transmis mesaje de felicitare. Oficialii au menţionat că de fiecare dată când îi admiră în acţiune, au un sentiment de mândrie pentru Garda de Onoare, care este un model de cinste, onoare şi demnitate.



 http://trm.md/ro/social/garda-de-onoare-la-25-de-ani-de-la-fondare/
© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare