English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  News  Campania Toleranţă Zero faţă de discriminare, lansată în Armata Naţională

Campania Toleranţă Zero faţă de discriminare, lansată în Armata Naţională



CHIŞINĂU, 28 iunie 2021 — La Ministerul Apărării a avut loc ceremonia de lansare a campaniei de informare „Toleranţă Zero faţă de discriminarea bazată pe gen, hărţuire şi violenţă sexuală”.

La eveniment au participat ministrul Apărării în exerciţiu, Victor Gaiciuc, reprezentanta rezidentă a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, Dima Al-Khatib, reprezentanta de ţară UN Women, Dominika Stojanovska , membrele Asociaţiei Femeilor din Armata Naţională, precum şi reprezentanţi ai unor organizaţii non-guvernamentale.

Ministrul Victor Gaiciuc a salutat organizarea acestei campanii de informare la sediul instituţiei de apărare, menţionând că, în ultimii ani, s-a înregistrat o creştere a prestaţiei femeilor militare, în special în cadrul misiunilor internaționale de menţinere a păcii. „Consider că integrarea perspectivei de gen are un rol esenţial într-o armată modernă, aşa cum tindem să fim şi noi. Iată de ce, Ministerul Apărării permanent a acordat o atenţie deosebită promovării egalităţii de gen în sectorul de apărare naţională. Pe această cale, vreau să le mulţumesc partenerilor noştri PNUD şi UN Women, pentru suportul acordat în desfăşurarea acestei campanii de informare în Armata Naţională” , a declarat Victor Gaiciuc.

La rândul său, Dima Al-Khatib a declarat că, într-o societate modernă, femeile şi bărbaţii trebuie să aibă şanse egale. „Discriminarea, în toate formele sale, în special hărțuirea și violența sexuală, inhibă dezvoltarea oricărei societăți. Combaterea stereotipurilor de gen și a discriminării, precum și prevenirea violenței sexuale sunt măsuri care ajută femeile să-și valorifice potențialul deplin și să contribuie la dezvoltarea societăților pașnice și prospere. Desfășurarea acestei campanii de informare este un pas important făcut de Ministerul Apărării pentru a contribui la reducerea discriminării de gen în cadrul Armatei Naționale”, a afirmat Dima Al-Khatib, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.

Dominika Stojanovska a subliniat importanţa lansării unei astfel de campanii în cadrul instituţiei de apărare naţionale, accentuând că aceasta face parte dintr-o serie de acţiuni desfăşurate în Armata Naţională în cadrul Programului naţional de implementare a Rezoluţiei 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind Femeile, Pacea şi Securitatea pentru perioada 2018-2021.

Prin lansarea acestei campanii se propune promovarea egalității de gen și instaurarea unui grad de zero toleranță la discriminarea bazată pe gen, hărțuire și agresiune sexuală în Armata Națională.


© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

e-mail: [email protected]

General Staff

e-mail: [email protected]

Social Media