English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  News  Noul ataşat militar al SUA în ţara noastră, prezentat la Ministerul Apărării

Noul ataşat militar al SUA în ţara noastră, prezentat la Ministerul Apărării



CHIŞINĂU, 21 iulie 2021 — Adjunctul şefului misiunii SUA în ţara noastră, Laura Hruby, a prezentat-o astăzi ministrului Apărării în exerciţiu, Victor Gaiciuc, pe noua ataşat militar, locotenent-colonel Renee Michel.

Victor Gaiciuc a felicitat-o pe diplomată cu prilejul numirii în funcţie, exprimându-şi convingerea că experienţa pe care o deţine va fi utilă pentru cooperarea dintre cele două instituţii de apărare, în contextul respectării statutului de neutralitate al Republicii Moldova.

La rândul său, locotenent-colonelul Renee Michel a menţionat că va depune eforturi pentru continuarea proiectelor iniţiate de predecesorii săi pe diverse domenii.

În cadrul întrevederii, ataşatul militar american, comandor Joshua Hensley, şi adjunctul acestuia, maior Scott Nelson, care şi-au încheiat mandatul în ţara noastră, au fost decoraţi cu medalia Armatei Naţionale „Pentru consolidarea frăţiei de arme”. Distincţia a fost oferită în semn de apreciere a contribuţiei celor doi oficiali la dezvoltarea relaţiilor de colaborare bilaterală pe segment militar.

Ministrul Gaiciuc le-a mulţumit pentru implicare şi sprijin acordat în realizarea proiectelor comune şi le-a urat succes în activitatea ulterioară.

Pe agenda discuţiilor s-au aflat şi subiecte cu referire la asistenţa oferită de SUA în pregătirea militarilor moldoveni în cadrul şcolilor americane de profil, cursurilor de specialitate, exerciţiilor şi misiunilor de menţinere a păcii, în contextul prevenirii răspândirii pandemiei COVID-19, dar şi în cadrul implementării Planului de dezvoltare a Armatei Naţionale pe termen lung (2020-2030) şi derulării fazei a II-a a Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (DCBI).

Colaborarea moldo-americană în domeniul Apărării a demarat în anul 1995.


© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

e-mail: [email protected]

General Staff

e-mail: [email protected]

Social Media