English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  News  Cooperarea militară moldo-română, abordată de miniştrii Apărării Anatolie Nosatîi şi Nicolae-Ionel Ciucă

Cooperarea militară moldo-română, abordată de miniştrii Apărării Anatolie Nosatîi şi Nicolae-Ionel Ciucă



CHIŞINĂU, 12 august 2021 — Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a avut astăzi o discuţie telefonică cu omologul său român, Nicolae-Ionel Ciucă.

Ministrul Ciucă l-a felicitat pe Anatolie Nosatîi cu prilejul învestirii în funcția de ministru al Apărării al Republicii Moldova, exprimându-şi convingerea că experiența pe care acesta o deţine în domeniul militar va fi benefică în procesul de transformare a Armatei Naţionale într-o structură modernă, capabilă să-şi îndeplinească misiunile profesionist. Totodată, ministrul Ciucă l-a asigurat pe omologul său moldovean de toată susţinerea în realizarea obiectivelor şi iniţiativelor pe care şi le-a propus în calitate de şef al instituţiei de apărare.

La rândul său, Anatolie Nosatîi a spus că, pe parcursul mandatului, îşi va direcţiona eforturile spre reformarea şi modernizarea instituţiei militare prin amplificarea cooperării cu partenerii internaţionali şi continuarea implementării proiectelor esenţiale pentru Armata Naţională.

Totodată, în cadrul dialogului telefonic, oficialii au discutat despre stadiul actual al relaţiilor de colaborare moldo-române în domeniul apărării şi au făcut un schimb de opinii cu privire la situaţia regională, precum şi la activităţile comune desfăşurate atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi al României. În acelaşi context, ministrul Nosatîi şi-a exprimat gratitudinea pentru asistenţa acordată de statul român ţării noastre, cu accent pe donaţiile destinate combaterii pandemiei COVID-19 în Armata Naţională.

În final, părţile au convenit asupra intensificării cooperării militare în cadrul parteneriatului strategic cu România.


© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

e-mail: [email protected]

General Staff

e-mail: [email protected]

Social Media