Întrevedere moldo-română la Ministerul ApărăriiCHIŞINĂU, 13 august 2021 — Aspectele cooperării bilaterale pe segment militar au fost discutate astăzi de ministrul Apărării Anatolie Nosatîi şi Ambasadorul României în ţara noastră, Daniel Ioniţă, în cadrul unei întrevederi desfăşurate la sediul instituţiei, la care au fost prezenţi şi atașatul român al apărării, colonel Cristi Ladaniuc, şi adjunctul său, căpitan Alexandru Panţuru. Discuţiile s-au axat, în special, pe necesitatea reluării activităţii comisiei mixte moldo-române în domeniul apărării în cadrul consolidării parteneriatului strategic cu România. Un accent aparte a fost pus pe intensificarea implementării proiectelor din cadrul Pachetului Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (DCBI), schimbului de experienţă în cadrul diferitor activităţi comune şi participării militarilor moldoveni şi români la exerciţii multinaţionale. Ministrul Nosatîi Totodată, Anatolie Nosatîi a mulţumit Guvernului român pentru asistenţa oferită în prevenirea răspândirii pandemiei COVID-19, expertiza în elaborarea documentelor strategice pe domeniul de apărare, precum şi oportunităţile de instruire pentru militarii moldoveni în cadrul instituţiilor specializate din România. La rândul său, Daniel Ioniţă Ambasadorul Ioniţă şi-a exprimat disponibilitatea de a oferi sprijin în continuare Ministerului Apărării al Republicii Moldova în derularea proiectelor şi programelor direcţionate spre modernizarea Armatei Naţionale. |