English
 Romana
Ministerul Apararii
Home  Newsroom  Features  Batalionul cu Destinație Specială "Fulger" al Armatei Naţionale a sărbătorit 27 de ani de activitate

Batalionul cu Destinație Specială "Fulger" al Armatei Naţionale a sărbătorit 27 de ani de activitate



Batalionul cu Destinație Specială „Fulger” al Armatei Naţionale şi-a sărbătorit ieri cei 27 de ani de activitate. Evenimentul s-a desfăşurat pe teritoriul poligonului de instruiri din satul Bulboaca, Anenii Noi, unde militarii şi-au demonstrat măiestria.

Măiestrie, forţă şi devotament. Acestea, sunt cuvintele care ÎI caracterizează PE militarii din cadrul Batalionul cu Destinație Specială „Fulger”. Printre ei este şi Radu Ţurcan.

„Pentru mine este o onoare să satisfac serviciul militar prin contract în Batalionul cu Destinaţie Specială, reprezentând elita Armatei Naţionale, forţa şi onoarea, atât în aer, cât şi pe pământ”, a spus militarul, Radu Țurcan.

Natalia Darii este una dintre cele cinci femei din cadrul Batalionului „Fulger”.

„În unitate activez din 2011. Unitatea noastră este specifică prin faptul că este o unitate unde se execută parașutări şi fiecare dintre noi suntem pregătiţi pentru a executa aceste parașutări”, a menționat Natalia Darii.

Cu ocazia aniversării, mai mulţi militari s-au ales cu distincţii. Totodată, comandantului batalionului, Ion Ojog a primit un brevet de paraşutist civil.

„Este un brevet personal aeronautical cu cădere liberă şi în momentul în care cineva îl deţine, poate să execute parașutări cu cădere liberă în orice aeroclub civil în orice colţ al globului pământesc. — Câte salturi aţi făcut până acum? -Ieri am făcut 167. Nu sunt atât de multe, dar pentru Armata Naţională este un nivel mediu”, a spus comandantul Batalionulul „Fulger”, Ion Ojog.

Tot ieri au fost date în exploatare şi obiectivele construite cu sprijinul financiar al Guvernului SUA. Între acestea sunt o cazarmă nouă, un teren pentru simulatoare, dar şi reconstrucţia câmpului de ţinte multifuncțional de pe teritoriul bazei de la Bulboaca.

„Suntem mândri să ştim că aceste noi cazarme şi încăperi de instruire vor spori contribuțiile dumneavoastră viitoare la operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii”, a spus ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck Hogan.

Pentru realizarea acestui proiect, SUA a oferit peste trei milioane de dolari.



 https://www.publika.md/batalionul-cu-destinatie-speciala-fulger-al-armatei-nationale-a-sarbatorit-27-de-ani-de-activitate_3057952.html
© 2011 Ministry of Defense.
All rights reserved.

Resources

Ministry of Defense

e-mail: [email protected]

General Staff

e-mail: [email protected]

Social Media