Letonia are un nou ataşat militar în Republica MoldovaCHIŞINĂU, 30 iulie 2018 — Secretarul General de Stat, Radu Burduja, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Letoniei în Republica Moldova, Atis Lots, care Radu Burduja Colonelul Eriks Naglis a declarat că este un privilegiu să deţină funcţia de diplomat militar în Republica Moldova şi va depune efort pentru consolidarea parteneriatului cu Armata Naţională. Noul ataşat militar leton este absolvent al Colegiului de Război din SUA şi a obţinut titlul de magistru în Studii Strategice. A deţinut diverse funcţii de comandă în cadrul instituţiei de apărare a Letoniei şi a participat la operaţiuni de menţinere a păcii în Bosnia şi Herţegovina şi Irak. În cadrul întrevederii, părţile au discutat, de asemenea, despre situaţia regională, cooperarea bilaterală pe dimensiunea militară şi perspectivele de consolidare a parteneriatului moldo-leton. Secretarul General de Stat La rândul său, Atis Lots a spus că Letonia va sprijini în continuare proiectele iniţiate de Ministerul Apărării, care au ca obiectiv transformarea Armatei Naţionale într-o instituţie profesionistă, gata să-şi îndeplinească misiunile ce-i revin. |