English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Ministrul apărării, Anatolie Nosatîi a participat la Seminarul anual de securitate și educație continuă

Ministrul apărării, Anatolie Nosatîi a participat la Seminarul anual de securitate și educație continuă



CHIȘINĂU, 25 august 2023 — Ministrul apărării, Anatolie Nosatîi a participat, în perioada 21 — 25 august, la Seminarul anual de securitate și educație continuă, dedicat absolvenților Universității Naționale de Apărare din SUA (NDU), care s-a desfășurat la Praga, Republica Cehă.

Cu acest prilej, ministrul apărării a ținut un discurs adresat conducerii instituției, dar și absolvenților NDU în care a accentuat rolul studiilor de masterat în strategii de securitate naţională în formarea sa profesională, dar și în eforturile de consolidare a capacităților de apărare a Republicii Moldova.

Totodată, oficialul a menționat importanța cooperării internaționale în contextul actual de securitate.

„Experiența pe care am obținut-o în cadrul studiilor de masterat în strategii de securitate naţională la Colegiului național de război al NDU acum 11 ani, mi-a oferit noi oportunități de dezvoltare profesională și o educație unică și valoroasă în domeniu. În același timp, sunt onorat să fiu inclus în lista ‚International Fellows Hall of Fame’ a renumitei Universități Naționale de Apărare din SUA, lucru care reprezintă și o recunoaștere internațională a eforturilor pe care le face Ministerul Apărării al Republicii Moldova în consolidarea capacităților sale de apărare”, a declarat ministrul Anatolie Nosatîi.

La Seminarul anual de securitate și educație continuă au participat peste 100 de lideri din mediu militar și civil din circa 40 de state.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare