English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Echipa portalului de ştiri „Unimedia” a câştigat „Cupa Presei 2018” (video)

Echipa portalului de ştiri „Unimedia” a câştigat „Cupa Presei 2018” (video)



CHIŞINĂU, 7 septembrie 2018 — Reprezentanţi ai instituţiilor mass-media din ţară au participat astăzi la „Cupa Presei 2018”, desfăşurată la Baza militară de instruire a Armatei Naţionale de la Bulboaca.

Competiţia fost organizată de Serviciul Informare şi Comunicare cu Mass-Media al Direcţiei Management Instituţional, în colaborare cu Direcţia Instruire Întrunită şi Doctrine a Marelui Stat Major, în contextul aniversării a XXVII-a de la crearea Armatei Naţionale.

Cei 15 reporteri, operatori video şi fotografi din cadrul redacţiilor radio, TV şi din presa scrisă au concurat la trei probe: trecerea pistei de alergare cu elemente aplicativ-militare, trageri din pistol TT şi trageri din pistol-mitralieră.

Potrivit locotenent colonelului Grigorii Bodarev, şeful colegiului de arbitri al competiţiei, cel mai mare punctaj l-au acumulat reprezentanţii portalului de ştiri „Unimedia”, care au câştigat Cupa Presei.

Trofeul a fost înmânat echipei învingătoare de ministrul Apărării, Eugen Sturza.

„Vă felicit pe toţi şi mă bucur că aţi dat curs invitaţiei noastre. Această competiţie este mai mult decât un eveniment sportiv. Noi ne-am propus să vă arătăm ce înseamnă spirit de camaraderie, efort şi disciplină atunci când este vorba despre executarea unei misiuni. Sperăm că ne-a reuşit”, le-a spus ministrul Apărării reprezentanţilor presei.

Eugen Sturza i-a invitat pe toţi participanţii şi colegii lor şi la alte activităţi cu specific militar, desfăşurate de Armata Naţională .

Proiectul „Cupa Presei”, iniţiat în 2011, are ca scop consolidarea relaţiilor de colaborare între Ministerul Apărării şi instituţiile mediatice din Republica Moldova, dezvoltarea aptitudinilor militare şi performanţelor individuale, identificarea şi stimularea celor mai iscusiţi reprezentanţi ai instituţiilor mediatice în cadrul concursului aplicativ-militar.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare