English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  KFOR-20 a început misiunea de menținere a păcii în Kosovo

KFOR-20 a început misiunea de menținere a păcii în Kosovo



CHIŞINĂU, 01 februarie 2024 — Pacificatorii moldoveni din cel de-al 20-lea contingent al Armatei Naţionale, detaşat, recent, în operația de menținere a păcii KFOR şi-au început mandatul în Kosovo.

În cadrul unei ceremonii de transfer de autoritate, desfăşurată în Baza multinaţională „Camp Vilaggio Italia”, din localitatea Pech, militarii au preluat atribuţiile pacificatorilor din cel de-al 19-lea contingent moldovenesc.

În prezenţa superiorului Comandamentului Regional Vest (Regional Command-West), colonel Francesco Ferrara, precum şi a pacificatorilor din Italia, Austria, Albania, Macedonia de Nord, maiorul Vsevolod Serdiuc, comandantul KFOR-19, a predat drapelul și responsabilitățile funcției maiorului Petru Tutunaru, care urmează să execute funcția de comandant de contingent în următoarele șase luni.

Cel de-al 20-lea contingent al Armatei Naţionale este format din 41 de militari profesionişti, dintre care şapte genişti şi un pluton de 33 de militari, precum și în premieră, în această misiune de menținere a păcii participă și patru femei militare.

Pacificatorii vor executa paza şi apărarea obiectelor de infrastructură de importanță strategică, misiuni de asigurare a securităţii bazei „Camp Vilaggio Italia”, inclusiv a Mănăstirii Visoki Dečani, precum şi de cercetare de geniu şi depistare a obiectelor explozive în aria de responsabilitate.

Totodată, menționăm că pacificatorii moldoveni participă în cadrul misiunii de menținere a păcii KFOR din anul 2014.

Foto: Regional Command-West


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare